Virgil Ianțu, despre familie, muzică și televiziune

Au existat zvonuri potrivit cărora Andreea Raicu ar fi avut o relație cu Virgil Ianțu, dar niciunul nu a discutat pe această temă.

Subiectul a fost însă atins în cadrul unei emisiuni citate de cancan, chiar de Ianțu, care afirmă: 
 
„Sunt cuminte și discret cu viața mea intimă, în special cea legată de familie. Arăt doar cât trebuie să arăt și îmi face plăcere să ofer publicului, pentru că știu că are nevoie mai mult decât ceea ce se vede la televizor. E firesc, iar legat de acele episoade apărute în presă, au fost amuzante, pentru că la primul episod, de exemplu, eu am avut o perioadă în care mă împrietenisem cu cei din Mondenii, filmasem un sezon împreună și puteam foarte bine să fiu cuplat și cu Bendeac. Cu Iulia Vântur, cred că din acea seară ne-am mai văzut de două ori și atunci fusese o gală, din ce îmi amintesc. În ceea ce o privește pe Andreea Raicu lucrurile sunt clare și cam asta e. Sunt cuminte."
 
Virgil Ianțu trăiește are o relație stabilă de aproape două decenii cu Roxana, femeia care i-a dăruit o fetiță. La începutul anilor 2000 s-a speculat că a avut mai multe relații cu femeie celebre din România, printre care Iulia Vântur sau Andreea Raicu. Zvonurile au fost complet negate de acesta în emisiunea mai sus amintită, în cadrul căreia și-a deschis sufletul. 

Vezi mai multe în Galeria Foto

FOTO: Virgil Iantu Instagram/ Andreea Raicu Instagram 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni