• PRO TV
  • Smiley lansează „Până la tine”, o piesă despre începutul vieții în trei

Smiley lansează „Până la tine”, o piesă despre începutul vieții în trei

Smiley lansează „Până la tine”, o piesă despre începutul vieții în trei

La trei zile după ce a devenit tată, Smiley își împarte emoțiile cu cei care-i ascultă muzica și lansează piesa „Până la tine”, o declarație de iubire pentru fetița sa.

„Inima mi-a zis că ai sosit / Cine-s eu să o contrazic / Ai adus Soarele cu tine / Pentru noi e răsărit / Mi-ai arătat că până acum eu n-am iubit pe nimeni / Pe nimeni până la tine”, sunt parte din versurile refrenului piesei „Până la tine” prin care Smiley își marchează emoționantul început al vieții în trei.

Cu un videoclip în care apare într-o expoziție de tablouri care-l surpind în cele mai importante momente din cariera lui artistică, Smiley montează pe peretele vieții sale cea mai recentă si emoționantă schiță, care le încununează pe toate celelalte de până acum. „O să iei tot din ce sunt și o să mă faci mai mult”, este convingerea lui Smiley încă de la prima întâlnire cu cea mai mare dragoste din viața lui. 

„Am încercat să găsesc o formulă cât mai simplă și mai directă de a ilustra sentimentul melodiei, de a transmite că momentul în care întemeiezi o familie este ceva unic și că bucuria acestui moment este mult mai mare decât tot ce ai trăit până atunci. De aici și metafora vizuală pe care am ales să o folosim. A fost o plăcere și o premieră să lucrez direct cu Smiley în relația de regizor-actor și suntem foarte bucuroși de ce am realizat”, a declarat artistul Dorian, care semnează regia clipului „Până la tine”, alături de Nicu Drăgan ca editor și director de imagine. 

Co-producție HaHaHa Production si Cat Music, cu muzica și versurile compuse de Smiley împreună cu Dorian Micu, cu clipul regizat de Dorian, împreună cu Nicu Drăgan și producția muzicală realizată de Florin Boka, Lucian Nagy și Roland Kiss, „Până la tine” este un fel de „bun venit” pe lume pe care doar un artist are privilegiul de a-l spune.

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro

Vezi și:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni