Romică Țociu, aniversare cu surprize în platoul emisiunii La Măruță

Romică Țociu, unul dintre cei mai iubiți comedianți din România, a împlinit 61 de ani. Actorul a fost invitat în emisiunea La Măruță, acolo unde a avut parte de mai multe surprize. 

Romică l-a avut alături pe fiul său, Cătălin, care este pasionat de gastronomie și se pregătește să devină chef. 

Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu i-au făcut o surpriză muzicală lui Țociu. Actorul a fost emoționat când și-a văzut nepoții în platou. 

N-am crezut o clipă că o să veniți încoace să îmi faceți surpriza asta”, a spus emoționat artistul în timp ce-și îmbrățișa cei doi nepoți: Filip (3 ani și jumătate) și Sofia (2 anișori).

Romică a povestit că început de dimineață cu urările și le-a mulțumit tuturor celor care i-au transmis un gând bun. 

“Azi am făcut așa un sumar și mi-a dat cu plus. Am zis: băi Țociule, n-ai ajuns la 61 de ani degeaba!”, a spus artistul. 

Într-o zi așa de specială, nu putea lipsi prietenul și partenerul său de scenă Cornel Palade. 

“Iți dai seama? Ne știm de 34 de ani! O viață de om. Păi am stat mai mult cu el decât am stat cu nevasta mea”, a glumit Palade. 

Vezi ce amintiri au depănat cei doi în materialul VIDEO de mai sus

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni