• Emisiuni
  • La Măruță
  • Oana Roman, despre reușitele și regretele din viața ei: "Eu am trăit miracole!"

Oana Roman, despre reușitele și regretele din viața ei: "Eu am trăit miracole!"

Invitată în platoul emisiunii La Măruță, Oana Roman a vorbit despre reușitele din viața sa, dar și despre cel mai mare regret.

Din cutia cu globulețe, Oana l-a ales prima dată pe cel pe care scria “reușite”. 

“Iza e o reușită mare în viața mea. Mare de tot! Am făcut-o la o vârstă la care nici nu credeam că o să mai fac copil (...) Iza a fost și este o foarte mare reușită din punctul ăsta de vedere pentru că este și un copil foarte reușit și sunt recunoscătoare. Și evident reușita cu care eu mă mândresc este că am reușit să în timp să scap de așa între ghilimele, dacă vrei, de povara numelui. În sensul în care am reușit după mulți ani și multă muncă să devin cineva eu însămi. Adică să nu mai fiu doar fata lui Petre Roman. Și asta e o reușită mare de tot!”, a spus Oana Roman. 

Vedeta a vorbit și despre relația cu tatăl ei, Petre Roman.

“Vorbim, din păcate ne vedem mult prea rar și mult mult mai rar decât îmi doresc eu. El pleacă foarte mult, eu sunt foarte agitate… astea nu sunt niște scuze. Ăsta e un mare regret pe care îl am, probabil cel mai mare. Ce a fost în urmă nu mai poți să schimbi… Dar dacă există un regret este că nu reușesc să mă văd destul de des cu tata. (…) Mi-e foarte dor de el și știu că și lui îi e dor de mine”, a mărturisit Oana. 

Oana a rememorat și clipele în care a fost la un pas de moarte, în urma operației de cezariană. După ce a născut, Oana a făcut septicemie. 

“Eu am trăit miracole și un miracol este faptul că eu sunt în viață azi. E un miracol, eu am fost la un pas de moarte la propriu și ceva m-a salvat", a spus invitata lui Măruță.

Mai multe în materialul VIDEO de mai sus

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni