• PRO TV
  • Mel Gibson, la 65 de ani. Cele mai interesante aspecte din viața personală și din cariera actorului

Mel Gibson, la 65 de ani. Cele mai interesante aspecte din viața personală și din cariera actorului

Mel Gibson, la 65 de ani. Cele mai interesante aspecte din viața personală și din cariera actorului

Pe 3 ianuarie, Mel Gibson a împlinit 65 de ani. Celebrul actor, regizor și producător are o carieră de peste 40 de ani în cinematografie. Câștigătorul a două premii Oscar, Mel Gibson s-a remarcat ca actor și regizor în filme precum: ”Inimă neînfricată” (1995), Patimile lui Hristos (2004), ”Fără armă în linia întâi” (2016).  

Mel Gibson s-a născut într-o familie numeroasă, fiind al șaselea din cei 11 copii ai unui cuplu de irlandezi. Pe când avea 12 ani, familia lui s-a mutat în Australia. Aici, a studiat la Institutul Național de Artă Dramatică din Sydney.

La doar 22 de ani, Gibson cunoaște celebritatea. În 1979, tânărul are o prestație deosebită în drama ”Tim”, care i-a adus premiul Sammy, unul dintre cele mai prestigioase din Australia. În același an, impresionează cu rolul unui polițist din viitor în filmul ”Mad Max”. Când l-a jucat pe Max a doua oară, în 1981, popularitatea i-a fost asigurată, fiind invitat să joace la Hollywood. 


Mel Gibson se poate mândri cu o carieră strălucită. El se numără printre acei actori care au evoluat la nivelul de regizori sau producători. Printre proiectele lui de succes se numără: ”Inimă neînfricată” (1995), Patimile lui Hristos (2004), Apocalypto (2006), ”Fără armă în linia întâi” (2016).
 

În ciuda succesului, Mel Gibson a intrat în rândul vedetelor cu povești scandaloase. El a fost arestat, de câteva ori, pentru conducerea în stare de ebrietate. Actorul a fost criticat pentru declarații șocante, dar și pentru comportament agresiv, care i-au afectat viața personală.

Mel Gibson a fost căsătorit vreme de 26 de ani cu asistenta medicală Robyn Denise, care i-a dăruit şapte copii. În 2009, cuplul a divorțat și, în curând, Gibson a început o nouă relație, cu pianista ruso-americană Oksana Grigorieva. Artista a născut o fiică, dar povestea lor de dragoste s-a încheiat rapid. Custodia fiicei lor a fost împărțită pe jumatate între cei doi părinți, iar un judecator a decis, în 2011, că actorul trebuie sa îi plătească fostei sale iubite despăgubiri în valoare de 750.000 de dolari.



În 2017, Mel Gibson a devenit tată pentru a noua oară. Iubita lui, acrobata Rosalind Ross, cu 35 de ani mai tânără, i-a dăruit un băiat. Ultima dată, cei doi au apărut în public la un eveniment, în luna ianuarie 2019. 





Celebrul actor continuă să fie atras în diverse proiecte cinematografice. În ciuda faptului că Mel Gibson a petrecut ceva timp în spital, unde a fost tratat pentru infecția cu coronavirus, actorul a fost destul de activ pe plan profesional. În 2020 au apărut două filme cu participarea lui. De asemenea, pentru 2021 s-au încheiat deja filmările pentru alte două producții: ”Last Looks” și ”Boss Level”. 


Sursă foto: Getty Images, Instagram: iqmovie

Vezi și: Câștigătorii The Artist Awards 2020. Ce spun artiștii și creatorii de conținut despre premiile obținute






 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni