• PRO TV
  • Emil Rengle și-a donat toată mobila din casă. Ce planuri are fostul concurent de la Survivor

Emil Rengle și-a donat toată mobila din casă. Ce planuri are fostul concurent de la Survivor

Emil Rengle și-a donat toată mobila din casă. Ce planuri are fostul concurent de la Survivor

După ce s-a întors din Bali, Emil Rengle s-a gândit să facă o schimbare în apartamentul său. 

Emil Rengle a fost plecat în Bali, unde a trecut printr-un program de dezvoltare personală. Mai exact, a urmat cursurile lui Remus Boroiu, care te învață cum să te simți mai bine în corpul tău, printr-un set de antremente sportive și un plan de nutriție. Mulți urmează aceste cursuri pentru a slăbi sau pentru a-și construi masa musculară. Pe alții îi ajută să se pregătească înainte de competiții sportive. 

„Am învățat să flexez, să mă antrenez mai corect, să mă întorc la mâncat sănătos, să combin alimentele așa cum trebuie pentru goal-ul meu, dar cel mai important, Remus m-a repoziționat în acea frecvență în care să mă și țin de toate acestea cu bucurie și high vibes. După porceala binemeritată post-Survivor aveam nevoie să revin la un mindset sănătos. Pentru asta îți mulțumesc brother @remus_boroiu”, a scris Emil Rengle pe contul său de socializare. 

Odată cu revenirea în București, fostul concurent de la Survivor a simțit nevoia să facă și o schimbare în propria casă. El a decis să doneze toată mobila unei asociații caritabile. 

„Am ajuns în România și m-am băgat direct la treabă. V-am spus că vreau să-mi refac apartamentul și nu știam ce să fac cu mobila. Mulțumită vouă am intrat în legătură cu @aluziva, iar acum mobila mea merge către asociația Aluzivei. Sper să fie de folos. Am făcut curățenie, sunt pregătit pentru nou”, a spus Emil Rengle într-un video postat la instastory. 



Celebrul dansator le-a mai atras atenția fanilor cu o postare, în care spune că a rămas fără pat și nu are unde să doarmă: „Sunt în căutare de un coleg, colegă...”
 

@emil.rengle ???? #foryou ♬ original sound - RENGLE




Sursă foto: Instagram/ rengle.now

Vezi și: Share în bucate cu Alex Petricean - Gogoși de legume


 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni