• Emisiuni
  • La Măruță
  • Diana Pârvu, despre infecția cu noul coronavirus în ultimul trimestru de sarcină

Diana Pârvu, despre infecția cu noul coronavirus în ultimul trimestru de sarcină

Jurnalista Diana Pârvu (35 de ani), însărcinată în opt luni, a fost prezentă astăzi în platoul emisiunii La Măruță, unde a povestit despre experiențele neplăcute trăite în perioada sarcinii. 

„Am avut o sarcină ok până în niște puncte care m-au luat prin surprindere. Am fost supusă unui cerclaj în a treia zi de Crăciun, iar de curând m-am luptat cu COVID-ul”, a povestit Diana. După ce a aflat rezultatul testului, ea spune că a fost cuprinsă de un atac de panică, fiind îngrijorată pentru sănătatea copilului.

”Am avut dureri musculare, oboseală, mi-a curs nasul și simțeam că-mi ard ochii și carnea pe mine, dar nu aveam febră. Într-o zi m-am trezit fresh, mi-am zis că a trecut și după o oră m-a pus la pat. 20 de ore cred că am dormit. Nu am putut să mă ridic decât să mănânc o dată în ziua aia. În rest am dormit toată ziua. (…) Am avut o formă ușoară oarecum. Mi-am pierdut mirosul în a 5-a, a 6-a zi. Prima mea reacție a fost atacul de panică”. 

După această experiență, Diana spune că se simte mai puternică și că nu o sperie nimic. Ea urmează să nască o fetiță, pe 15 aprilie. Jurnalista i-a ales și numele- Jaqueline Marie. 

Astazi cu mâna pe burtica v-am spus că nu imi mai e frica de nimic si abia astept sa o cunosc personal pe micuta mea. Am trecut prin endometrioza, cerclaj, covid si sunt astazi mai puternica ca oricand, mamica neinfricata. Vreau sa transmit un mesaj tuturor femeilor care intampina greutati in a aduce pe lume un copil sau a duce la final o sarcina. Nu va pierdeti speranta, alegeti-va medicul cu grija si fiti puternice”, a scris Diana pe contul ei de Instagram, după apariția în emisiune. 


Sursă foto: Instagram/ dianaparvu

Urmărește mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni