• Emisiuni
  • La Măruță
  • Constantin Enceanu: "Când am aflat că a murit Petrică, am urlat cât m-au ținut puterile!" Ce spune impresarul artistului?

Constantin Enceanu: "Când am aflat că a murit Petrică, am urlat cât m-au ținut puterile!" Ce spune impresarul artistului?

Petrică Mâţu Stoian a murit sâmbătă seara la spitalul din Reșița după ce a suferit un șoc septic. 

Medicii care l-au tratat spun că acesta ar fi fost complet vaccinat anti-COVID, dar că a trecut prin boală de curând și făcea o terapie de recuperare post-COVID la o clinică privată. Este vorba de terapia hiperbară. 
Unul dintre cei mi apropiați oameni al lui Petrică Mâțu Stoian a deckarat La Măruță:
 
"Cum e viața asta a omului...Ca un frate era. Sunt puțini frați care se înțelegeau cum mă înlegea eu cu Petre. La un moment dat ne înțelegeam din priviri. (...) Cu o seară înainte vorbisem cu el. (...) Când am aflat, am început să urlu cât mă țineau puterile."



Doru Gușman, impresarul și tot unul dintre cei ai apropiați oameni ai artistului a declarat:

"Eram cel mai bun prieten al lui. El, în urma unui CT, a decoperit că a trecut prin Covid, fără să știe. A avut temperatură. dar zilnic își făcea testul rapid, cu rezultatul negativ de fiecare dată. (...) În câteva ore, totul s-a deteriorat. La început nu l-am luat în serios când zicea că se duce la camera hiperbarică. Numai că nu l-am bătut să îl opresc. Nu am avut ce să îi fac."

Vezi mai mult în video-ul atașat acestui material

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni