• Emisiuni
  • La Măruță
  • Majda Aboulumosha, transformare incredibilă! Cum a slăbit vedeta peste 20 de kilograme

Majda Aboulumosha, transformare incredibilă! Cum a slăbit vedeta peste 20 de kilograme

Majda Aboulumosha a fost invitată în platoul emisiunii “La Măruță” și a uimit pe toată lumea cu noul look. Vedeta a slăbit peste 20 de kilograme și de curând și-a făcut și un lifting mamar.

„După ce am ieșit din „Ferma” am luat 10 kilograme. Nu știu de ce. Poate a fost stresul emotional, faptul că am fost departe de copil. Am luptat foarte mult să slăbesc. Toată lumea m-a întrebat dacă m-am operat. Nu am făcut-o! Am ținut o dietă pe care am postat-o pe conturile mele pe rețelele de socializare. A funcționat pentru că am avut un scop (…) deși mă simțeam foarte bine și la 90 de kilograme”, a declarat Majda, care le-a recomandat celor care vor să slăbească să meargă la nutriționist. 

În urmă cu două săptămâni, vedeta și-a făcut și o operație de ridicare a sânilor. „Când m-am dus la medic, i-am zis că nu-mi doresc să fie o operație de mărire, ci îmi doresc aceeași măsură, să nu-mi schimb niciun sutien, dar vreau să să nu se mai vadă faptul că eu am slăbit 20 de kilograme”, a mai spus Majda.

Spre finalul interviului, Majda a făcut mărturisiri emoționante și despre relația cu tatăl ei. 

Mai multe în materialul VIDEO de mai sus

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni